CUPRINS:

 

 

 

VIAȚA ÎNTR-O RAZĂ DE LUMINĂ

Pe durata experimentărilor subacvatice asupra comportamentului larvelor de plecoptere la diferite presiuni hidrostatice în lacul Bicaz observam și comportamentul peștilor atât în jurul cuștilor experimentale, cât și la celelalte hublouri. Peștii în căutare de hrană, constituită din zooplanctonul atras de lumină sau din nimfe ale unor insecte migrând spre suprafața lacului pentru năpârlire, etalau modele comportamentale necunoscute și nedescrise până în acel moment.
Mai atrăgătoare erau atacurile răpitorilor (păstrăv) asupra bancurilor de puiet de pește sau a cârdurilor de pești mărunți (oblete, porcușor). Mai frecvent, apăreau la hublouri porcușorii care se lăsau chiar ademeniți de o mișcare a pixului pe hublou, așa cum se observă și în fotografiile cu Mihai Costel (sus) și Henri Dumont (jos).În alte secvențe, la hublouri zvâcneau cârduri de oblete cu înotul lor activ, în căutarea dafniilor și ciclopilor.
Totuși, la pescuirile experimentale pe parcursul primului deceniu de existență a lacului, biomasa piscicolă
s-a dovedit a fi redusă cantitativ, corespunzătoare unui lac oligotrof, sărac în hrană naturală. Această biomasă se realizează numai în fluxul unei rețele trofice complexe, a cărei deslușire și caracterizare a necesitat ani îndelungați de cercetare și implicare a colectivului de specialiști de la Stațiunea „Stejarul”.
 Pentru evaluarea cauzelor acestei producții piscicole scăzute în lacul Bicaz, Societatea de Științe Biologice din România în colaborare cu Stațiunea „Stejarul” a organizat o Consfătuire privind biologia lacurilor de acumulare, care s-a desfășurat la Pângărați, la 22-23 iunie 1970. Personalitățile de vârf ale hidrobiologiei românești care au participat cu referate și discuții la această consfătuire au fost Prof. dr. C. Motaș, Prof. dr. doc. S. Cărăușu, Prof. dr. doc. C. S. Antonescu, Dr. L. Rudescu, Prof. dr. doc. Th. Bușniță, Prof. dr. Ghe. Hasan, Conf. dr. D. Bogatu, Cerc. Șt. Pr. I. I. Andriescu, Cerc. Șt. Pr. Ghe. Brezeanu și întregul colectiv de limnologi de la Stațiunea „Stejarul”.

În referatul prezentat de C. S. Antonescu: „Lacuri de acumulare, evoluție naturală și provocată”, se aduc contribuții fundamentale privind tipologia lacurilor de acumulare. Referatul prezentat de Theodor Bușniță privind „Ihtiofauna lacurilor de baraj: formarea și valorificarea ei” clarifică și completează cu noi exemple constituirea populațiilor piscicole în lacurile de acumulare.
Probleme de „Metodica cercetărilor hidrobiologice a lacurilor de acumulare” sunt analizate de I. Miron și C. Măzăreanu. O sinteză asupra căilor și nivelurilor de realizare a bioproductivității lacului Bicaz în primul deceniu de existență, intitulată „Caracteristici hidrobiologice ale lacului de acumulare Bicaz” este realizată de colectivul de cercetători limnologi ai Stațiunii „Stejarul” (I. Miron, I. Cărăuș, C. Măzăreanu, Fl. Simalcsik, R. Rujinschi, C. Rujinschi și K. Battes). Se constată abordarea complexă multianuală a diversității taxonomice și ecologiei populațiilor componente ale lanțului trofic, subliniindu-se rolul hotărâtor al fitoplanctonului ca principal producător primar al cărui nivel de biomasă cuantifică celelalte verigi finalizate cu nivelul producției piscicole.
Se argumentează astfel faptul că lumina este factorul dominant al dezvoltării și distribuției fitoplanctonului, prin rolul ei în realizarea fotosintezei.

Cu alte cuvinte, lumina stă la baza întregului proces de constituire a vieții din lac. Se constată însă că zona eufotică în care lumina are valoare fotosintetică se limitează doar până la 10-15 metri adâncime, din totalul de circa 90 de metri adâncime  a lacului la cota maximă de exploatare. Se explică totodată faptul de ce valoarea producției primare a lacului este destul de redusă, corespunzătoare unui lac de tip oligotrof. Aceste cercetări plurifactoriale asupra bioproductivității lacului Bicaz au constituit și obiectivele tezelor de doctorat ale majorității autorilor menționați, acreditate prin expertiza numeroșilor specialiști din comisiile doctorale de la nivelul întregii țări. Aceasta se reflectă în elaborarea și publicarea în editura Academiei Române a Monografiei limnologice intitulată „Lacul de acumulare Izvoru Muntelui-Bicaz” (1983), sub redacția I. Miron.

În Cuvântul înainte la această lucrare, Academicianul Radu Codreanu, cunoscut ca fiind une eminent și rafinat biolog român, filtrat de biologia europeană interbelică, continuator al spiritului lui Racoviță, Antipa și Borcea, concretizează cu următoarele argumente originea și destinul acestei lucrări38: „Destinat să asigure energia căderii de apă primei centrale hidroelectrice din țară, aceea de la Stejarul (1960), acest lac de baraj, care acumulează debitul bazinului Bistriței, s-a înscris ca o nouă unitate fiziografică pe harta patriei noastre, constituind și acum cea mai mare întindere lacustră din regiunile de munte. Este totodată o măsură a capacității umane de transformare a naturii pentru satisfacerea cerințelor energetice crescânde. Aceste acțiuni de proporții mari trebuie astfel conduse încât să nu provoace dezechilibre planetare ireversibile, ci, dimpotrivă, să ajungă să creeze noi resurse exploatabile. Asemenea concepții de prevedere luminată au însuflețit pe profesorul ieșean academicianul Petre Jitariu, care a propus înființarea Stațiunii de cercetări complexe „Stejarul” de la Pângărați, propunere aprobată de Ministerul Educației și Învățământului, în 1956, cu atribuția principală de a face cunoscute transformările succesive ale regiunii dominate de formarea lacului de baraj, pornind de la stabilirea condițiilor antecedente ale văii Bistriței. Potențialul de lucru a sporit prin amenajarea în 1968 a Bazei ecologice de la Potoci, situată chiar pe malul SE al lacului, și dotarea ei cu vasul „Emil Racoviță” transferat de la Stațiunea biologică marină de la Agigea. Acest nou cadru de cercetare a permis biologului dr. I. Miron și destoinicilor săi colaboratori să desfășoare două inițiative de o fecundă îndrăzneală. Pe de o parte, au fost construite cabine laborator din ce în ce mai perfecționate pentru activități prelungite sub apă, în scopul explorării dinamicii populațiilor și a comportamentului pe viu al speciilor, la diferite adâncimi, și a biotopilor nou creați. Pe de altă parte, s-a organizat un program de acvacultură axat pe creșterea păstrăvului în regim de hrană, controlat științific, care se soldează, pe lângă succese economice, și cu rezultate interesante asupra fiziologiei nutriției la pești, aceasta deoarece ameliorarea lentă a troficității lacului nu garantează încercările de populare directă cu alevini în vederea unei producții piscicole rentabile. Aceste preocupări s-au amplificat într-un curent de promovare a acvaculturii pe întreaga țară, după cum reiese din tematica diversificată a Simpozionului despre „Bazele biologice ale acvaculturii” ținut în 1980 la Piatra Neamț.”.

Așa cum se confirmă și în opinia Academicianului Radu Codreanu, această lucrare reflectă gândirea originală și vizionară a  Academicianului Petru Jitariu care prin crearea Stațiunii „Stejarul” a dorit și reușit să asigure fundamentarea teoretică și practică a formării, valorificării și conservării lacurilor de acumulare, în contextul dezvoltării durabile a României.
O altă contribuție esențială a acestei monografii, prioritară în hidrobiologia românească, pentru care este considerată un model de urmat în studiul altor lacuri de acumulare, este faptul că a fost elaborată în conformitate cu principiile SIL (Societatea Internațională de Limnologie teoretică și aplicată). Această se ilustrează chiar din cuprinsul acestei monografii, care relfectă ca în oglindă nivelurile de abordare a cercetărilor sintetizate de Elster (1962)3.
În treapta întâia, idiografică, co-autorii monografiei au abordat următorii factori:

  • abiotici:
    • geologici (C. Grasu)
    • geochimici (N. Apetroaie)
    • geomorfologici (I. Ichim)
    • hidrologici (V. Apopei)
    • climatologici (I. F. Mihăilescu)
    • hidrochimici (I. Miron, T. Țăruș, C. Misăilă)
  • biotici, inventarul diversității taxonomice a următoarelor grupe funcționale de organisme:
    • fitoplancton, perifiton, microfite bentonice, plante acvatice fixate (I. Cărăuș)
    • zooplancton (R. I. Rujinschi, C. Rujinschi)
    • zoobentos (I. Miron, F. Simalcsik)
    • bacterioplancton (C. Măzăreanu, Fl. Simalcsik)
    • necton (K. Battes, I. Miron).

În treapta a doua, cenografică, în componenta abiotică au fost elucidate inerrelațiile complexului de factori geo-, hidro-, climatologici care au influențat evoluția morfo-structurală a lacului Bicaz.
În componenta biotică a fost elucidată constituirea biocenozelor lacustre și a rolului funcțional al acestora în calitate de producători primari, consumatori și descompunători în cadrul lanțului trofic, dar și explicarea unor mecanisme ecofiziologice care au direcționat sensul și amploarea selecției hidrobionților în succesiunea ecologică râu-lac.

În treapta a treia, limnologică sau ecosistemică, monografia lacului Bicaz realizează integralitatea acestor factori abiotici și biotici, fundamentând astfel diagnoza ecologică asupra bioproductivității naturale și calității apei, care stau la baza evaluării altor folosințe, complementare celei hidroenergetice a lacului (potabilitate, agrement, irigații, bioproducție dirijată).
În acest sens, în lucrare se determină piramida trofică a lacului Bicaz pentru primele decenii de funcționare a acestuia, având la bază producția primară fitoplanctonică (alge) estimată la circa 6000 tone anual, care asigură resursa trofică a circa 600 de tone consumatori erbivori (zooplancton-microcrustacee și rotifere), care la rândul lor constituie baza trofică de circa 60 tone pește anual (puietul zooplanctonofag al tuturor speciilor și alți pești, majoritatea ciprinide), aceștia asigurând resursa trofică pentru 6 tone de pești carnivori (păstrăv).

Într-o rată de conversie a hranei de la un nivel trofic la altul, de ordinul 10 care funcționează și în mări și oceane, considerând un pește carnivor din lacul Bicaz precum păstrăvul, pentru a crește în greutate cu 1 kilogram, acesta trebuie să consume 10 kilograme din alți pești, care se constituie prin consumul a 100 kilograme zooplancton, realizate prin consumarea a 1000 de kilograme fitoplancton. Rezumând, fiecare păstrăv de 1 kilogram se realizează cu 1000 kilograme fitoplancton. La scara lacului, producția piscicolă este astfel următoarea: 60.000 kg ciprinide/3000 ha suprafața lacului, rezultă 20 kg/ha/an; 6000 kg păstrăv/3000 ha suprafața lacului, rezultă 2 kg/ha/an. După 50 de ani de evoluție a lacului, bioproducția a scăzut cu 50% (Miron et al., 201012).

Prin determinarea și fundamentarea acestei piramide trofice ca rezultat al cercetărilor noastre, argumentată în Monografia lacului Bicaz (Miron et al., 198313), s-a elucidat cu probitate științifică de ce producția piscicolă pe cale naturală a acestui lac este scăzută.