CUPRINS:

 

 

SALT ÎN LUMEA TĂCERII

Ori găsim un drum, ori facem unul.” (Hannibal)
După primii ani de funcționare a lacului Bicaz devenise evident că martorii și-au spus cuvântul: din tot inventarul de macro - nevertebrate bentonice inventariate, majoritatea speciilor au fost eliminate în cursul procesului amplu al succesiunii ecologice. Nu se cunoștea însă mecanismul ecofiziologic care a determinat o selecție atât de amplă și profundă, datorată modificărilor condițiilor de mediu, prin trecerea de la râu la lac. Cunoașterea acestui răspuns comportamental contribuia și la explicarea modului de constituire a noilor biocenoze în ecosistemul lacului Bicaz. Pentru Profesorul Jitariu, cu o gândire ecofiziologică profundă, era clar că numai experimentând se vor găsi argumentele explicării acestui proces. După cum spunea și unul dintre colaboratorii săi, Profesorul Gheorghe Dimitriu, „Profesorul Jitariu înțelegea importanța experimentului în formarea tinerilor cercetători.”
Apare astfel firesc de ce Profesorul Jitariu mi-a sugerat să completez constatările taxonomice asupra succesiunii ecologice cu abordarea ecofiziologică asupra comportamentului speciilor implicate în acest proces. Am convenit astfel ca această temă să fie obiectivul principal al tezei mele de doctorat, pe care a acceptat să o îndrume. Teza de doctorat intitulată "Cercetări asupra comportării unor nevertebrate acvatice intr-o succesiune ecologica: râu - lac" a fost confirmată de Minister în 1973.
Primele experimentări în Laboratorul de bentos din Stațiune asupra consumului de oxigen și a câtului respirator la unele larve acvatice de plecoptere le-am efectuat în colaborare cu Profesorul Vasile Hefco din echipa Profesorului Jitariu.
Acestea nu au fost lămuritoare pentru explicarea mecanismelor selecției cercetate. Aceasta, probabil, și pentru faptul că experimentările efectuate în condiții de laborator nu răspund exigenței pe care o sugera Patée (1962); „Când ne interesăm de metabolismul unui animal în natură, trebuie aleasă o metodă în care condițiile impuse deformează rezultatele cât mai puțin posibil.”
În același sens, Knight și Gauffin (1963), referindu-se la propriile rezultate obținute în condiții de laborator asupra efectului curentului, temperaturii și concentrației oxigenului la unele nimfe de plecoptere, constată că: „a trebuit să se țină seama că este dificil a se raporta rezultatele din laborator la condițiile din câmp, pentru că în teren alți factori decât variabilele discutate în prezenta lucrare ar putea avea legături cu aceste rezultate.”

Anterior, în 1955, Skadovski menționa faptul că „Orientarea experimentală ecofiziologică în hidrobiologie este promovată de necesitatea de a se trece în domeniul faptelor de la studierea și stabilirea legăturilor îndepărtate între fenomene, la stabilirea legăturilor mai profunde, de a trece de la constatarea existenței fenomenelor la elucidarea substratului lor, la stabilirea legăturilor cauzale între ele. Într-o anumită etapă a acestei opere devine necesară utilizarea metodei experimentale de cercetare, iar în biologie experimentul duce la analiza fiziologică.”Așa s-a înfiripat ideea că pentru a îndeplini obiectivul tezei de doctorat trebuia să efectuez experimentările direct în mediul lacustru, imaginând și relizând metode și mijloace adecvate.
Decisive în acest sens au fost sugestiile lui Dietrich Kühlmann (1961), care motivează importanța observațiilor directe subacvatice în hidrobiologie, prin utilizarea scafandrului autonom. Eram, de fapt, puternic impregnat de probitatea și fascinația observării pe viu a comportamentului organismelor bentonice din Marea Neagră la Staținea Agigea, în împrejurarea fericită de a plonja pentru prima dată cu scafandrul autonom însoțit de Kühlmann în 1960.
Începusem de atunci să gândesc despre apă din apă, în condițiile de euforie pe care o conferă imponderabilitatea, dar și asupra organismelor bentonice din lacul Bicaz.
Informații suplimentare în acest sens am găsit și în publicațiile lui Cousteau (1957, 1964) care m-au convins și asupra faptului că utilizarea scafandrului cu rezervă limitată de aer comprimat asigură doar observații de scurtă durată sub apă, de exemplu, în jur de o oră la 10 metri adâncime. Experimentări îndelungate puteau fi realizate doar prin utilizarea unui laborator submers, batiscaf, de tipul celui realizat de Cousteau.
Un laborator submers în lacul Bicaz?
Părea o idee halucinantă, un vis.
Dar iată că vizualizarea visului mi-a arătat calea pentru tot restul vieții! Și, ca în orice poveste cu „Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene” pentru a ajunge la Fata Morgana din adâncuri trebuiau depășite încercări la limita supraviețuirii, lupte cu „balaurii” în chip de birocrați sau concurenți orbiți de invidie și lăcomie sau cu dificultatea de a menține echilibrul între sublim și ridicol, între plăcere și durere, între posibil și imposibil. Cum se vedeau aceste trăiri în anii 1963-64, când aveam 29 de ani și doi copii care îmi preluaseră două treimi din energie? Tot din experimentările lui Cousteau am aflat că, pentru a asigura funcționarea unor case-laborator sub apă cum realizase el în Marea Roșie, trebuie să dispui de o bază de suprafață. În cazul lui, aceasta era faimoasa navă Calypso, cu care a despicat mări și oceane, dezvăluindu-ne o lume necunoscută.
Noi exploram lacul Bicaz în acea perioadă doar cu o șalupă închiriată. Ne trebuia un vapor ca bază de suprafață pentru plonjări și experimentări subacvatice.