CUPRINS:

 

 

 

ACVANAUTICA-FEREASTRĂ SPRE VIITOR

„Aujourd’hui, les Institutes Oceanographiques du monde entier font plonger leurs equipes scientifiques”(Jacques-Yves Cousteau)

Atâta vreme cât globul nostru zis terestru este ocupat 2/3 de apă, cât vegetația din apa mărilor și oceanelor-algele asigură prin fotosinteză cea mai mare parte din oxigenul pe care-l respirăm, dar și baza piramidei trofice care prin producția primară asigură obținerea unor resurse importante de hrană, omul trebuie să fie prezent direct în mediul acvatic, să-l simtă și să-l înțeleagă, gândind despre apă din apă, mai ales asupra modalităților de conservare a biodiversității.
Acvanautica îl eliberează pe om de gravitație și-l face să se simtă cuceritorul imensului spațiului acvatic. Acesta este îndemnul lui Cousteau din citatul de mai sus. Aceasta este calea pe care, un simplu marinar, apoi Comandant de navă, stăpânit de o curiozitate nebună, tenacitate, inventivitate și spirit de sacrificiu, a reușit să devină omul secolului trecut, apărătorul cel mai credibil al salvării vieții din ocean, cuceritorul Academiei franceze prin enciclopediile publicate și filmele difuzate în întreaga lume, la care adăugăm și tăria de caracter pe care a dovedit-o acceptând ca fii săi să-și asume același risc pe drumul cunoașterii misterelor din adâncuri.
Așa cum spunea și Emil Racoviță, „a ști însemnă a fi liber”, iar libertatea e mai presus de toate.
Așa m-am trezit și eu inspirat de aura lui Cousteau. Din cărțile sale am învățat alfabetul acvanauticii. Exersarea continuă a utilizării echipamentelor. Inventarea altora atunci când unele îți lipsesc. Înțelegerea faptului că în apă ai un singur ochi pentru tine, celălalt privind permanent la coechipierul tău, de a cărui viață răspunzi. Am învățat, de asemenea, că pătrunderea în apă nu este o simplă aventură, ci o înfruntare a ostilității presiunii hidrostatice, frigului, întunericului, dar și a propriilor tale temeri.
Dar, acvanautica, îți procură poate unele dintre cele mai mari bucurii ale vieții, aceea de a transmite semenilor tăi cunoștințele acumulate într-o lume la care ei nu au acces. Odată ce mi-a fost deschisă fereastra spre acvanautică în 1960 de către minunatul om-amfibiu Dietrich Kühlmann din Berlin, am pătruns într-o lume nouă, lumea lui Cousteau.
De îndată ce ai perceput această lume, ființa ta capătă o metamorfoză a gândurilor, stăpânite de o fiziologie euforică. În această nouă trăire am ajuns să-l cunosc direct pe Cousteau în 1966, să-i înțeleg cărțile, să mă inspir din metodele și procedeele sale, care m-au dus la batiscaf.
După exemplul său mi-am format o echipă de acvanauți, între care Costel Mihai a reușit o performanță națională, cu peste 4500 de ore de lucru sub apă, iar fiul meu, Liviu, a realizat un record european de 36 de zile și nopți neîntrerupte la bordul batiscafului.
Încă de la 17 ani el a participat la prima școală de acvanautică din România pe care am organizat-o la Potoci, împreună cu o echipă a studioului Sahia și medicul stomatolog Sweti Iovanovici, care ne-a asistat într-un program de explorări medicale supervizate de Profesor dr. Eugen Carasievici de la UMF Iași. Dintre studenți, două surori din Cluj au descins într-o dimineață cețoasă la Potoci, încărcate cu rucsacuri enorme, amintind de alpiniști în drum spre Himalaya, dar purtate de data asta de fanatismul pătrunderii în adânc. Pe parcursul testărilor într-o probă practică de apnee pe o distanță de 20 de metri, echipate cu scafandru autonom, una dintre ele cuprinsă de gâfâială a ratat trei încercări, fiind cuprinsă de lacrimi. A doua zi, cu înfrigurare, a reușit testele, mărturisind cum trăise toată noaptea coșmarul competiției.
Tot în 1978 am conceput și realizat al doilea Program LACUSTRIS intitulat Necton 78, cu obiectivul de observare sincronă a distribuției peștilor pelagici în orizontul 0-20 metri adâncime, în lacul Bicaz. Am distribuit trei echipe de acvanauți în trei habitacluri (vizibile în schema de mai jos):

  • Limnos-ul, un minibatiscaf flotabil, cu hublouri care asigurau un câmp de vizibilitate între 0-1 metri adâncime;
  • Batiscaful LS 1 pentru observații în orizontul 9-11 metri adâncime;
  • Argyroneta – un cort subacvatic, la 20 de metri adâncime, realizat într-o concepție bionică, imitând casa păianjenului de apă, Argyroneta acvatica. Acesta își țese o pânză cu aspect de clopot, în care își depozitează aerul împrospătat mereu prin înot la suprafață, astfel încât bulele de aer dintre perii de pe corp sunt scuturate la intrarea sub clopot, oxigenând amestecul. Aici în căsuța lui își savurează hrana, își invită consoarta, se apără de agresori. Cortul nostru, construit de nea Mitică Aanei, un marinar cu intuiție și devotament, dintr-o saulă împletită într-un fel știut numai de el, sub care am plasat o pânză impermeabilă, astfel încât prin difuzarea aerului comprimat la o presiune de 2 atm, echivalentă presiunii apei la 20 de metri, cortul s-a umflat, luând forma de pară. La baza cortului acvanauții ajunși acolo cu scafandrul autonom își efectuau observațiile printr-un hublou de plexiglas practicat în peretele cortului.


Cele trei puncte de observare comunicau prin interfon, armonizându-și programul de lucru.
Observații de lungă durată    s-au efectuat și cu un etoscop care asigură vedere steroscopică asupra comportamentului loturilor de pești introduse într-o vivieră circulară. S-a stabilit în special etograma lostriței crescută în captivitate, pornind de la stadiul de icre embrionate până la vârsta maturității, de 6 ani.